Echipa noastră
Din copilărie am visat sa fiu medic! Cu ajutorul părinților care au investit tot ce au avut mai bun în ei, amândoi fiind pedagogi, am reușit sa intru la medicină.
Am terminat Facultatea de Medicină Dentară în cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș în 2002.
Performanțe mele au ajuns și la urechile unui cunoscut medic stomatolog, Dr. Gaal Zakarias, care a părăsit țara în timpul comunismului, și s-a integrat perfect în Germania, profesând în localitatea Aalen, lucrând nemțește, a reusit să-și înființeze după 12 ani de exil propria Clinică de stomatologie.
Imediat după examenul de licență m-a contactat și m-a invitat în clinica sa pentru a mă formata în această meserie, ca pe viitor să fac totul Nemțește! Am acceptat și după 3 luni de stagiatură germană mi-a oferit un contract.
Am acceptat contractul dar cu condiția de a lucra în România. Și-a înființat și aici un cabinet stomatologic, dotat nemțește și în care am inceput să lucrez din 2003. Din 2007 am devenit și managerul acestui cabinet, iar în 2008 am absolvit cursul de perfecționare în implantologie dentară, specializare care a durat 12 luni, susținut de către Centrul Național de Perfecționare în domeniul Sanitar, sub directă îndrumare a prof.univ. Dr. Augustin Mihai.
În prezent lucrez impreună cu:
Am absolvit Facultatea de Medicină Dentară din Cluj Napoca în 2010, apoi m-am specializat în ortodontie timp de trei ani.
În 2014 am obținut diploma de medic specialist, iar de atunci lucrez la acest cabinet și încerc să ofer pacienților mei un tratament de calitate și un zâmbet...perfect.
Estetica în stomatologie este mult mai mult decât o tendință. Dinții naturali sau dinții care par naturali îi fac pe oamenii să arate și să se simtă mai bine, să dea o impresie de ansamblu înnobilat și să reprezinte valoarea de expresie personală. Astăzi stomatologia a ajuns sa fie mult mai eficientă, mai sigură datorită metodelor inovative utilizate, obținându-se astfel rezultate estetice remarcabile.